Pa' Daj: 2011

vineri, 14 octombrie 2011

Viata de caine

Toti vin si pleaca. Dar pana sa plece, ma determina de fiecare data sa stau cuminte si sa astept cu botul pe labe, salivand uneori abundent de foame, alteori doar din cauza unei pofte teribile la ceea ce miroase atat de tare din jarul lor incins. Pana la urma cativa se vor indupleca si-mi vor arunca macar o ramasita. Exista si zile bune, ca cea de azi, cand doi tineri se pare ca inteleg prin ce trece stomacul meu lipit deja de sira spinarii si rand pe rand, pana ma umflu ca un cimpoi imi dau bucati mici de paine si o idee de carne din putinul pe care-l au si ei. Mananc incet si nu ma tem de mana celei care ma priveste fixist cand imi intinde bucatica. Nu am cum sa-i multumesc mai mult decat o fac prin simplul gest de a clipi incet, sa inteleaga astfel ca-mi place si ca-i apreciez bunatatea de care da dovada. Am mai primit astazi si picioare si crengute in cap din partea unora, din partea celor carora niciodata nu le va ajugne mancare, din partea celor care nu vor intelege vreodata ca nu am nicio vina ca exist. In comunitatea din care fac eu parte, comunitate de patrupede, evident, nu ne permitem gesturi atat de salbatice si reci precum faceti voi oamenii. Noi ne ajutam intre noi neconditionat si nu avem decat de castigat din asta. Nu-i mare lucru sa imparti un rest de mancare cu un alt supravietuitor al speciei noastre. Nu-i mare lucru sa ajuti un semen cand e prins intr-o problema de viata si de moarte. Ii vei alina durerea si astfel se va simti mai bine. La noi exista altruism pentru ca asa simtim. La voi oamenilor, din pacate e atat de subtire altruismul, exact ca pojghita transparenta de deasupra unui lac (plin cu egoism) care se rupe cand pasesti cu gandul si cu fapta din cauza ascutimii lor. Pacat! Pentru voi oamenii e mai usor sa va mandriti ca ati ajutat pe cineva, decat sa o mai faceti fara zarva si iar si iar, fara sa asteptati rasplata sau laudele. Lasati-i doar sa va multumeasca pe cei ce-i ajutati! Va veti imbogati! Cu botul pe labe astept, apoi fara sa ma prefac, clipesc in semn de multumire pentru gestul ce-l primesc. Pana data viitoare cand voi vorbi cu cei ce ma inteleg, voi cauta printre voi oamenii, pe cei care pret de o clipa voi sta atenti la ceea ce voi face eu. Poate aveti ceva de invatat de la noi, necuvantatoarele atat de simple. Caci asta va lipseste: simplitatea si naturaletea faptelor.

R.M. 14 octombrie 2011